Fermă clandestină de criptomonede cu peste 400 de echipamente descoperită de inspectorii ANAF Antifraudă într-o cladire dezafectată. Activitate desfășurată în afara oricărei evidențe fiscale
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat o locație din Satu Mare în care se desfășura, în mod sistematic și nedeclarat, activitate de minare a criptomonedelor, utilizând sute de echipamente specializate care funcționau permanent și generau un consum semnificativ de energie electrică.

